Petre Ispirescu (n. ianuarie 1830, Bucureşti — d. 27 noiembrie 1887), a fost un editor, folclorist, povestitor, scriitor şi tipograf român.
Este cunoscut mai ales datorită activitaţii sale de culegător de
basme populare româneşti pe care le-a repovestit cu un har
remarcabil.Născut(ă)Decedat(ă)Ocupaţie

Petre Ispirescu

ianuarie 1830 Bucureşti

27 noiembrie 1887 Bucureşti

editor, folclorist, povestitor, scriitor şi tipograf român

Viaţa


[modifică] Copilăria şi studiile


Petre Ispirescu s-a născut la Bucureşti,
în mahalaua Pescăria Veche, în familia frizerului Gheorghe
Ispirescu. Mama, Elena, de origine transilvăneană, era, se pare, o
povestitoare neîntrecută.^{[necesită citare]}
De la părinţi sau de la calfele şi clienţii tatălui său, Ispirescu a
putut asculta, în copilărie, numeroase creaţii populare, mai ales
basme.
Tânărul Petre nu a urmat cursurile unor şcoli, el a fost
educat de mai mulţi dascăli de pe lângă unele biserici, după care
şi-a format singur cultura, citind cărţi de la tipografiile la care a
lucrat. El îi mărturisea lui J. U. Crainic
că „n-am trecut nici patru clase primare”. Din iniţiativa
mamei, Petre a fost învăţat să citească de către dascălul Nicolai
de la biserica Udricani din cartierul lor; ulterior, el a continuat
studiile cu cantorul Lupescu de la biserica Olteni. La 12 ani, băiatul
a învăţat psaltichia cu profesorul de muzică George
Voiculescu de la biserica Domniţa Bălaşa. Curând, împreună
cu alţi cinci elevi, el cânta în fiecare duminică la
liturghie şi câştiga astfel lunar, timp de doi ani de zile,
câte 10 lei pe lună.
La paisprezece ani, Ispirescu a intrat ucenic la tipografia condusă
de Z. Carcalechi, sperând că acolo unde se tipăresc cărţile se
poate studia. Z. Carcalechi edita din 1843 ziarul Vestitorul românesc.
Aici Ispirescu a lucrat câte 14 ore pe zi, iar în 1848 a
devenit tipograf calificat. Cu timpul, patronul i-a mărit salariul şi
responsabilităţile, iar duminicile îl invita să-şi petreacă
timpul liber în familia sa.
După ce tatăl său a murit, Petre a învaţat să cânte la chitară
pentru a-i ţine de urât mamei. Tot atunci, el a început să
scrie câteva versuri. La fel şi în cazul prozei
memorialiste, însă, în domeniul versurilor,
încercările sale au rămas îmbinări hibride de influenţe
insuficient asimilate.
[modifică] Lucrul în tipografii



Petre Ispirescu





În 1854,
după ce Caralechi i-a propus să se căsătorească cu o nepoată de-a lui,
Petre a refuzat, a părăsit tipografia lui şi s-a angajat la tipografia
Copainie, unde se tipăreau în traducere Atala, Paul şi Virgina,
precum şi lucrări de Jonathan Swift, Jean-Jacques Rousseau, Alexandre Dumas, Victor Hugo, Miguel de Cervantes.
În această perioadă, a depus eforturi să citească Fabulele lui
Florian în original. Petre a continuat să locuiască
împreună cu mama sa şi-şi petrecea duminicile acasă.
În 1858, în contextul dezbaterilor privind Unirea Principatelor Române, tipografia la care lucra Ispirescu a acceptat să imprime, fără a prezenta textul cenzurii, corespondenţa secretă a principelui Vogoride,
un text util pentru un grup de unionişti. Poliţia i-a arestat pe toţi
participanţii afacerii şi Ispirescu a petrecut trei săptămâni
în închisoare, pierzându-şi serviciul şi
rămânând astfel trei luni fără lucru. Abia la finele
anului, Vasile Boerescu, politician unionist şi viitorul ministru de
externe, i-a oferit direcţia unei tipografii mai moderne, care poseda
prima presă mecanică din Bucureşti şi imprima revista Naţionalul.
[modifică] Activitatea publicistică şi colecţiile de basme


La această tipografie, el a devenit asociatul unei părţi egale:
Boerescu deţinea capitalul, iar Ispirescu direcţia şi activitatea. A
fost perioada cea mai fericită din viaţa lui, mai luminoasă în
stare a bucura pe maica lui sărmană. Trăia în linişte şi pace, cu
conştiinţa împăcată şi în linişte şi siguranţă financiară.
Astfel, el şi-a cumpărat o casă pe strada Sălciilor, astăzi în
plin centrul Bucureştilor. Activitatea sa de tipograf l-a pus în
contact cu scriitorii şi cu oamenii timpului său. (I. Ionescu de la
Brad, N. Filimon, I. Ghica, D. Bolintineanu).
În 1862, Ispirescu a publicat primele şase basme culese de el, în Ţăranul român, la îndemnul lui Nicolae Filimon. Este vorba de basmele Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără moarte, Prâslea cel voinic şi merele de aur, Balaurul cel cu şapte capete, Fata de împărat şi pescarul şi Fiul vânătorului.
Ele au fost reunite apoi, împreună cu altele în prima sa
culegere de basme astăzi devenită o raritate bibliografică.
După ce în 1863, Vasile Boerescu, asociatul său, a vândut imprimeria, C. A. Rosetti, viitor ministru, l-a invitat să lucreze ca director al imprimeriei ce tipărea Românul, revista Partidului Liberal,
atunci în opoziţie. Împreună cu Rosetti, Ispirescu a
participat la înfiinţarea primei „Case de ajutor reciproc a
tipografilor din România”.
În 1864, însă, guvernul a suprimat ziarul Românul, iar Ispirescu, împreună cu alţi asociaţi, Walter Scarlat şi Frederic Göbl, a înfiinţat Tipografia Lucrătorilor Asociaţi. Cu un an mai târziu, Ispirescu conducea personal foaia Tipograful român. Timp de un deceniu, din 1862 până în 1872, autorul nu a publicat nici un basm. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza în 1866, la invitaţia ministrului de interne Ion Ghica,
Ispirescu a acceptat să conducă Imprimeria de Stat. După o perioadă de
doi ani, împreună cu alţi trei asociaţi, a înfiinţat Noua tipografie a laboratorilor români.
În 1872, şi-a reluat activitatea de publicare a basmelor, cu colecţia Legende sau basmele românilor. Ghicitori şi proverburi, cu o prefaţă de B. P. Hasdeu.
Este încurajat, apreciat pentru calităţile scrisului său şi
pentru cunoaşterea profundă şi inestimabilă a creaţiei populare.^{[necesită citare]} Un an mai târziu, a apărut şi Snoave sau poveşti populare, iar în 1876, Ispravele şi viaţa lui Mihai Viteazul. După ce a rămas unic asociat al imprimeriei sale, Ispirescu a redenumit-o Tipografia Academiei Române. Activitatea sa a fost subiectul unui articol elogios scris de folcloristul evreu Moses Gaster şi publicat în Magasin fur die Literatur des Auslandes.
În 1879, editura sa a imprimat o colecţie de basme culte ce
reprezentau prelucrări în limbaj autohton ale unor mituri ale
folclorului universal şi ale unor fragmente din mitologia greacă,
reunite în volumul Din poveştile unchiului sfătos, basme păgâneşti. Acest volum a apărut prin influenţa lui A. I. Odobescu, care a scris şi prefaţa.
[modifică] Sfârşitul vieţii


După 50 de ani petrecuţi numai în Bucureşti, Ispirescu a călătorit la Roşiorii de Vede, un orăşel situat la 120 km de Bucureşti, unde fiica sa trebuia să fie numită institutoare.
Principala operă a vieţii sale, culegerea Legende sau basmele românilor cu 37 de basme, şi prefaţă de Vasile Alecsandri, a apărut în 1882. Ulterior, la Sibiu a fost publicată colecţia Jocuri şi jucării de copii, ce valorifica folclorul copiilor.
Petre Ispirescu a murit la 27 noiembrie 1887, după o congestie cerebrală
suferită la la masa de lucru. Şedinţa literară a grupului de la Revista
Nouă (compusă din Ionescu-Gion, Delavrancea, Vlahuţă, Hasdeu) a fost
suspendată la anunţarea morţii sale.