Elena Farago (n. 9 martie 1878, Bârlad – d. 4 ianuarie 1954, Craiova) a fost o poetă româncă, considerată una dintre cele mai bune creatoare de poezie pentru copii (Căţeluşul şchiop, Gândăcelul, Cloşca, Sfatul degetelor, Motanul pedepsit etc.).

Date biografice


Elena Farago s-a născut la Bârlad în familia Francisc şi Anastasia Paximade. În anul 1890 rămâne orfană de mamă şi este nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena rămâne şi fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei la Bucureşti, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale,
unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe
Francisc Farago, cel care avea să-i devină soţ. Elena Farago a debutat
în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în ziarul „România muncitoare”.
În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii,„Versuri”, la îndemnul lui Nicolae Iorga. Din 1907 se stabileşte la Craiova,
unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din
cauza afilierii ei la mişcarea ţărănească a fost arestată şi eliberată
numai la intervenţiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat
pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naşte fiica Elenei, Cocuţa.
Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul
„Adamachi” pentru volumele „Şoapte din umbră”
(1908) şi „Traduceri libere” (1908), iar apoi pentru
volumele „Şoaptele amurgului”, „Din traista lui Moş
Crăciun”, apărute în 1920.
În 1921
este numită director al Fundaţiei „Alexandru şi Aristia
Aman” din Craiova, fundaţie pe care o va conduce timp de 30 de
ani. Elena Farago a avut contribuţii deosebite în ceea ce
priveşte regulamentul de organizare şi de funcţionare al bibliotecii,
fişarea cărţilor şi ţinerea unei evidenţe corecte de aranjare a
publicaţiilor în rafturile bibliotecii, de completare a
colecţiilor prin achiziţii şi donaţii. În 1922
fondează, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi,
C.D. Fortunescu, la Craiova, revista literară „Năzuinţa”,
la care au colaborat: Simion Mehedinţi, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat şi revista educativă pentru copii şi tineret "Prietenul Copiilor" (1943-1946).
Elena Farago s-a stins din viaţă în 1954, la Craiova după o lungă suferinţă.
[modifică] Distincţii

• Premiul "Adamachi" din partea Academiei Române pentru volumele Şoapte din umbră (1908) şi Traduceri libere (1908), apoi pentru volumele Şoaptele amurgului (1920) şi Din traista lui Moş Crăciun (1920).
  
• Premiul "Neuschotz" (1927) pentru Ziarul unui motan (1924)
  
• Premiul Internaţional "Femina" (1924)
  
• Premiul Naţional pentru Literatură (1938)
  
• Medalia "Bene Merenti" - clasa I şi "Ordinul Meritului Cultural" -
  Cavaler clasa a II-a din partea regelui Carol al II-lea, pentru merite
  literare.
  

[modifică] Volume de versuri

• Versuri (1906)
  
• Şoapte din umbră, Craiova, Ramuri,1908
  
• Traduceri libere (1908)
  
• Din taina vechilor răspântii, Craiova, Ramuri 1913
  
• Şoaptele amurgului (1920)
  
• Poezii alese (1924)
  
• Nu mi-am plecat genunchii, Craiova, Tiparul prietenii ştiinţei, 1926
  
• Poezii (1937)
  

[modifică] Volume pentru copii (versuri şi proză)

• Pentru copii (2 volume: I 1913, II 1920), Bucureşti, Editura Ramuri, 1912;
  
• Copiilor (1913)
  
• Din traista lui Moş Crăciun (1920)
  
• Bobocica (1921)
  
• Să nu plângem (1921)
  
• Să fim buni (1922, proză)
  
• Ziarul unui motan (1924, proză)
  
• Într-un cuib de rândunică (1925, proză)
  
• A ciocnit un ou de lemn (1943)
  
• Într-o noapte de Crăciun (1944)
  
• 4 gâze nazdravane (1944)
  
• Căţeluşul şchiop, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1989.